Circulaţia metroului pe linia Piaţa Iancului - Piaţa Victoriei a fost perturbată marţi dimineaţă, după ce un pasager a lesinat într-un tren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE -   Metrorex informează că marţi, in jurul orei 8.00, în trenul de metrou aflat în staţia Obor, pe sensul de mers către Gara de Nord, a fost raportată o urgenţă medicală- unei persoane i s-a făcut rău,  motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD.

Trenul este staţionat la peron până la încheierea procedurilor ce se impun în astfel de cazuri şi călătorii au fost debarcaţi.       

Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară pe celălalt fir de mers, în sistem pendulă. Pasagerii din trenul oprit şi-au continuat călătoria cu un alt tren sosit la cealaltă linie.

Călătorii sunt informaţi cu privire la această situaţie prin instalaţiile de sonorizare din staţii.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit primelor informaţii, pasagerului i s-a făcut rău între staţiile Piaţa Iancului şi Bucur Obor.

Trenul în care acesta se afla a fost oprit şi evacuat la staţia Obor. Măsura a fost luată pentru ca pasagerul, care leşinase, să aibă mai mult aer, fără a fi însă mişcat înaintea sosirii medicilor.

Ulterior, a fost preluat de un echipaj SMURD.

În urma incidentului, circulaţia la metrou a fost afectată, creându-se aglomeraţie în mai multe staţii.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.