SkyShowtime, cel mai nou serviciu de streaming din Europa, a organizat joi, la Amsterdam, evenimentul european de lansare al serviciului, la care au participat vedete internaţionale şi lideri de servicii. Acesta va fi lansat în Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia pe 14 decembrie 2022. România, Albania, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia şi Slovacia vor urma în februarie 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CEO-ul SkyShowtime, Monty Sarhan, a dezvăluit că serviciul va fi lansat în decembrie în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est la sfârşitul acestui an. Oferta premium SkyShowtime de divertisment exclusiv şi emblematic va fi disponibilă în Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia începând cu 14 decembrie. Apoi se va extinde în Albania, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia, România şi Slovacia, începând cu februarie 2023.

SkyShowtime înseamnă divertisment de calitate de la cele mai importante studiouri şi creatori din lume, oferind mii de ore de divertisment potrivit pentru întreaga familie. Cele mai aşteptate seriale şi filme din lume îşi vor găsi locul în selecţia disponibilă pe platformă.

Monty Sarhan, CEO SkyShowtime, a declarat: "SkyShowtime a fost creat pentru Europa şi suntem încântaţi că le putem spune clienţilor din Europa Centrală şi de Est că este timpul pentru SkyShowtime. Iar asta înseamnă acces exclusiv la cele mai noi seriale şi filme produse de studiourile noastre recunoscute la nivel mondial, precum şi o gamă premium de divertisment local de calitate. După lansări de succes în Europa de Nord şi Portugalia extinderea pe aceste pieţe importante şi aducerea SkyShowtime la şi mai mulţi clienţi din Europa, este un moment crucial pentru noi".

Evenimentul de lansare, găzduit de Alex Zane, personalitate TV recunoscută şi premiată, a dezvăluit noul program care va avea premiera pe SkyShowtime în lunile următoare şi va fi disponibil exclusiv pe platformă.

SkyShowtime prezintă în premieră cele mai de succes filme, seriale premium, conţinut pentru copii şi familie şi o selecţie de titluri legendare de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios şi Peacock - toate disponibile într-un singur loc. SkyShowtime va include, de asemenea, programe originale dezvoltate local, documentare şi programe speciale.

La eveniment au fost prezente vedete care apar în serialele disponibile exclusiv pe SkyShowtime, precum Ethan Peck şi Rebecca Romijn, din "Star Trek: Strange New Worlds", Demián Bichir din "Let The Right One In", sau Clara Rugaard din "The Rising".

Totodată, au fost prezenţi şi Bokeem Woodbine şi Yerin Ha de la Halo, Jake Lacy şi Colin Hanks de la "A Friend of the Family" şi Jeff Wilbusch şi Juliana Canfield, de la "The Calling".

Povestea SkyShowtime a început anul acesta pe 20 septembrie în Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, şi a continuat pe 25 octombrie cu Ţările de Jos şi Portugalia. După lansările din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia ce vor avea loc în decembrie 2022, SkyShowtime va continua extinderea în Spania, Andorra şi Europa Centrală şi de Est pe parcursul trimestrului I din 2023.

Mai multe detalii despre lista de titluri şi preţuri disponibile pentru Europa Centrală şi de Est vor fi anunţate înainte de lansarea SkyShowtime pe 14 decembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.