Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a condamnat suspendarea de către Rusia a implementării Iniţiativei privind implementarea transportului de cerealele prin Marea Neagră şi a adăugat că Iniţiativa trebuie imediat reluată, pentru că este pusă în pericol securitatea alimentară la nivel mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Condamn suspendarea de către Rusia a implementării Iniţiativei privind implementarea transportului de cerealele prin Marea Neagră. Acest lucru ar putea alimenta insecuritatea alimentară la nivel mondial. Aplicarea Iniţiativei trebuie reluată imediat. România va continua să faciliteze tranzitul cererealelor din Ucraina, fiind deja transportate 5,8 milioane până acum”, a scris Bogdan Aurescu, duminică pe Twitter.

De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs susţinut sâmbătă, că Rusia a început din septembrie să agraveze criza alimentară mondială, blocând navele de pe “coridorul cerealelor”.

Şi ăreşedintele american Joe Biden a denunţat drept „scandaloasă” decizia Rusiei de a suspenda Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, vital în aprovizionarea alimentară mondială, relatează AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.