Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) anunţă că va organiza „un protest simbolic” în faţa sediului Guvernului de Ziua Armatei, în data de 25 octombrie, acţiune la care se vor alătura şi reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie şi din penitenciare. „Generalul (r) Nicolae Ciucă, ajuns prim-ministru, şi-a uitat originile şi îşi bate joc de militarii ţării, încălcând Constituţia României”, reclamă reprezentanţii sindicaliştilor, care acuză Guvernul de faptul că „fuge de răspundere”. Sindicaliştii susţin că MApN „se confruntă cu mii de demisii ţinute la secret ale militarilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Protestul anunţat pentru Ziua Armatei este programat a se desfăşura de la ora 10:30, în faţa sediului Guvernului. 
„Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar, fuge de răspundere. Protestul, organizat de Ziua Armatei Române, are rolul de a atrage atenţia guvernanţilor că, în lipsa unor măsuri ferme care să stopeze creşterea preţurilor la bunurile de consum, care să reducă inflaţia galopantă care ajunsă la 15.9%, milioane de români vor supravieţui în această iarnă, în frig şi-n întuneric. În scurt timp, politicienii vor stinge la propriu lumina românilor”, justific organizatorii protestului printr-un comunicat dat publicităţii duminică şi transmis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care a anunţat că susţine protestul militarilor rezervişti.
Aceştia solicită Guvernului să ia măsuri care să ducă la stoparea creşterii preţurilor la alimente şi la reducerea inflaţiei, să reducă şi să plafoneze preţurile la energie electrică şi la gaze naturale, să aplice în integralitate legea salarizării unitare, să actualizeze pensiile militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aşa cum a fost adoptată în forma ei iniţială. 
„Generalul (r) Nicolae CIUCĂ, ajuns prim-ministru, şi-a uitat originile şi îşi bate joc de militarii ţării, încălcând Constituţia României”, transmit sindicaliştii. 
Aceştia mai susţin în documentul citat, că Ministerul Apărării Naţionale „se confruntă cu mii de demisii ţinute la secret ale militarilor, care, în lipsa unei salarizări echitabile şi a discriminărilor în ceea ce priveşte pensia militară de stat, aleg să părăsească sistemul militar în contextul accentuării pericolului războiului de la graniţa României”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.