Statele Unite au anunţat, miercuri, punerea sub acuzare a 11 persoane acuzate că au vândut tehnologie americană Rusiei, dintre care unele au ajuns să fie folosite pe frontul din Ucraina, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste procese, asociate noilor sancţiuni economice rezultă "din două comploturi internaţionale distincte destinate să încalce legile comerciale şi sancţiunile americane", a declarat ministrul Justiţiei, Merrick Garland, într-un comunicat. 

În primul, cinci ruşi şi doi brokeri de petrol venezueleni au fost acuzaţi că au cumpărat din Statele Unite componente electronice destinate să echipeze avioane, radare sau rachete şi că le-au revândut unor companii ruseşti de armament. 

Unele dintre aceste componente, care au tranzitat printr-un sistem financiar opac, "au fost regăsite în platforme de arme ruseşti pe frontul ucrainean", potrivit lui Merrick Garland. 

Această reţea, dintre care doi membri au fost arestaţi în Germania şi în Italia, este suspectată că a folosit aceeaşi societate-paravan pentru a transfera sute de milioane de barili de petrol venezuelean în Rusia şi în China. 

Trezoreria americană a adoptat sancţiuni contra unuia dintre resposnabilii acestei reţele, rusul Iuri Orehov, şi a două dintre companiile sale cu sediul în Germania şi la Dubai. "Ei au contribuit indirect la războiul nejustificat al Kremlinului contra Ucrainei", a explicat secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.

În al doilea dosar, trei persoane au fost arestate în Letonia şi una în Estonia pentru că au încercat să exporte în Rusia o maşină de măcinat sofisticată, suspectată că ar fi putut fi deturnată în scopuri nucleare. 

Inculpaţi pentru fraudă şi spălare de bani, aceştia vor face obiectul unei cereri de extrădare din partea Statelor Unite. 

Numărul doi din Trezorerie, Wally Adeyemo, a organizat vineri, la Washington, o întâlnire în legătură cu sancţiunile contra Rusiei care a reunit, inclusiv Statele Unite, responsabili din 33 de ţări. El a estimat, miercuri, că aceste noi cazuri arată "disperarea Rusiei" care, potrivit lui, se confruntă cu probleme în a-şi procura necesarul tehnologic pentru război. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.