Moartea în custodie a lui Mahsa Amini după arestarea ei în Iran de către poliţia morală este legată de o boală a creierului şi nu a fost cauzată de bătăi, potrivit unui raport medical publicat vineri de autorităţile din Republica Islamică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moartea în custodie a lui Mahsa Amini după arestarea ei în Iran de către poliţia morală este legată de o boală a creierului şi nu a fost cauzată de bătăi, potrivit unui raport medical publicat vineri de autorităţile din Republica Islamică.

Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, a murit la trei zile după arestarea ei, pe 13 septembrie, pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice, care cere în special femeilor să poarte vălul.

Proteste au fost declanşate în mai multe oraşe din ţară după moartea ei trei zile mai târziu, în spital. Zeci de persoane, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise începând cu 16 septembrie în timpul unor mitinguri descrise drept "revolte" de către autorităţi, în timp ce alte sute au fost arestate.

Organizaţia medico-legală a Iranului a spus că "moartea lui Mahsa Amini nu a fost cauzată de lovituri la cap şi organe vitale”, ci a fost legată de "operaţie pentru o tumoare pe creier la vârsta de 8 ani", potrivit raportului publicat de televiziunea de stat.

Pe 13 septembrie, (Mahsa Amini) şi-a pierdut brusc cunoştinţa şi apoi s-a prăbuşit", a adăugat aceeaşi sursă. "A suferit de o tulburare de ritm cardiac şi o scădere a tensiunii arteriale. În ciuda faptului că a fost transferată la Spitalul Kasra şi a eforturilor personalului medical, ea a murit pe 16 septembrie din cauza unei insuficienţe multiple de organe cauzate de hipoxie cerebrală”, a adăugat Organizaţia medico-legală. Pe 19 septembrie, Amjad Amini, tatăl lui Mahsa, a declarat agenţiei Fars că fiica lui era "în stare perfectă de sănătate".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.