Pierre Paganini, preparatorul fizic al lui Roger Federer, a anunţat că jucătorul elveţian, care se confruntă cu probleme fizice, nu s-a hotărât încă dacă va participa la Laver Cup, competiţie care are loc în weekend la Londra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"El va decide probabil în ultimul moment. S-a antrenat în aşa fel încât să aibă cât mai multe informaţii despre dacă este sau nu o idee bună. Abia aştept să aud decizia lui", a declarat Paganini pentru Blick.

Legendarul jucător care, la 41 de ani, tocmai şi-a anunţat retragerea, face parte din echipa Europeiechipei europene formată din Novak Djokovic, Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Casper Ruud şi Andy Murray.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.