Inflaţia din zona euro a atins un nou record în august, de 9,1%, potrivit estimării semnal a biroului european de statistică Eurostat, principalul motiv fiind preţurile ridicate ale energiei, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creşterea preţurilor este peste aşteptări, un sondaj al economiştilor Reuters anticipând o inflaţie de 9%. Este al nouălea record consecutiv de creştere a preţurilor de consum în regiune, ascensiunea începând din noiembrie 2021.

Inflaţia anuală din zona euro a atins 8,9% în iulie.

Energia a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei, de 38,3%, a anunţat Eurostat miercuri, în scădere uşoară de la 39,6% în iulie.

Alimentele, alcoolul şi tutunul au consemnat o creştere a preţurilor de 10,6%, faţă de 9,8% în iulie, efectele secundare ale valurilor de căldură recente de pe continent contribuind la creşteri.

Preţurile bunurilor industriale neenergetice, cum ar fi îmbrăcămintea, electrocasnicele şi maşinile, au crescut cu 5% faţă de anul trecut, cu 0,5 puncte procentuale mai mult faţă de luna trecută, în timp ce preţurile serviciilor au urcat cu 3,8% faţă de anul trecut, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât în ​​iulie.

Analizând cifrele naţionale, rata inflaţiei din Franţa a încetinit la 6,5% în august, de la 6,8% în iulie. Inflaţia a fost mai mică decât aşteptările, economiştii chestionaţi de Reuters anticipând o încetinire la 6,7%.

Spania a publicat, de asemenea, cifre de încetinire a inflaţiei pentru august, la 10,3% faţă de anul precedent, comparativ cu 10,7% pentru iulie, potrivit estimării semnal a Eurostat.

Între timp, inflaţia din cea mai mare economie din regiune, Germania, a atins în august cel mai ridicat nivel din aproape jumătate de secol, de 8,8%.

Estonia are în prezent cea mai mare rată a inflaţiei din zona euro, de 25,2%, urmată de Lituania (21,1%) şi Letonia (20,8%). Malta şi Finlanda urmează Franţei, cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei, de 7,1% şi, respectiv, 7,6%.

Inflaţia continuă să atingă noi recorduri în timp ce Banca Centrală Europeană gândeşte o nouă majorare mare a ratei dobânzii cheie, pentru luna viitoare.

BCE a majorat dobânda cheie cu 0,50 de puncte procentuale, la zero, pe 21 iulie – prima sa majorare a dobânzii în ultimii 11 ani – şi o creştere similară sau mai mare este acum aşteptată pe 8 septembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.