Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea Platformei Naţionale de Interoperabilitate, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri referitoare la tehnologii, echipamente, programe software şi datele utilizate de acestea, în vederea contribuirii la creşterea gradului de interconectare între sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice şi la facilitatea schimbului de date între acestea, pornind de la principiile şi obiectivele Cadrului European de Interoperabilitate.

„Principalele obiective ale legii sunt facilitarea furnizării de servicii publice de calitate, disponibile permanent, proiectate în acord cu nevoile beneficiarilor acestor servicii, promovarea utilizării pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în cadrul administraţiei publice şi creşterea gradului de trasabilitate şi transparenţă a actului administrativ prin oferirea posibilităţii titularului datelor a cunoaşterii accesării şi prelucrării datelor sale”, este precizat în expunerea de motive a proiectului de lege, adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 29 iunie.

Conform unui comunicat de presă al PNL, adoptarea Legii Interoperabilităţii reprezintă un pas important şi esenţial pentru digitalizarea administraţiei publice şi a României.

„Odată cu implementarea platformei naţionale de interoperabilitate, cetăţenii vor asista la o adevărată revoluţie a modului în care sunt livrate serviciile publice. Eficientizarea interacţiunii dintre instituţii şi autorităţi, eliminarea birocraţiei, diminuarea timpului alocat obţinerii documentelor, dar şi creşterea transparenţei actului administrativ sunt principalele efecte ale Legii privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea platformei naţionale de interoperabilitate, iniţiată de Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor”, arată sursa citată.

„Legea Interoperabilităţii nu este doar un obiectiv PNRR atins. Este o reformă fără precedent a modului în care se livrează serviciile publice în România. Imaginaţi-vă că orice serviciu public va arăta ca o cumpărătură online - câteva click-uri prin care cetăţeanul solicită respectivul serviciu, sau că va fi accesat printr-o simplă cerere, fără dosar cu şină, dacă cetăţeanul alege să meargă la ghişeu", a afirmat Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Legea privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea platformei naţionale de interoperabilitate are la bază principiul “o singură dată“ (once-only), conform căruia, pentru a beneficia de un serviciu public, persoanele fizice nu mai trebuie să prezinte instituţiilor şi autorităţilor acte de stare civilă, documente care privesc bunurile pe care le deţin în proprietate sau date privind situaţia lor fiscală existente la ANAF. Aceste facilităţi se vor aplica şi persoanelor juridice, care nu vor mai mai fi nevoite să pună la dispoziţia instituţiilor publice copii ale certificatului de înmatriculare sau ale certificatelor constatatoare, la fiecare interacţiune cu acestea.

Potrivit sursei citate, prin platforma de interoperabilitate toate informaţiile necesare vor putea fi accesate în timp real de către funcţionarii publici, care vor verifica doar identitatea solicitantului, fără a-i mai pretinde prezentarea altor documente justificative sau constatatoare. Situaţia va fi similară şi în cazul serviciilor publice accesate exclusiv online, cetăţeanul având acces la toate datele deţinute de instituţiile publice, care privesc persoana sau bunurile sale.

Conform comunicatuluin PNL, simplificarea interacţiunii cu instituţiile şi autorităţile publice va avea şi un impact economic major, implementarea în integralitate a legii generând o creştere a PIB-ului cu 0,5% -0,8% şi economii de milioane de euro anual pentru bugetul de stat. În plus, comunicarea automată între autorităţile şi instituţiile publice va determina în timp eliminarea necesităţii prezenţei fizice a cetăţeanului la ghişeu.

Beneficiile acestui act normativ depăşesc graniţele naţionale, adoptarea Legii Interoperabilităţii contribuind la eliminarea fragmentării digitale între statele membre UE şi la implementarea pieţei unice digitale europene.

De la momentul implementării platformei de interoperabilitate, toate instituţiile care deţin registre de bază, precum şi autorităţile publice locale, vor avea un an şi jumătate la dispoziţie pentru a se integra cu platforma. Legea prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea termenelor impuse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.