Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după contestaţii, urmează să fie afişate vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Afişarea primelor rezultate al bacalaureatului a avut loc luni, 27 iunie, până la ora 12:00, contestaţiile putând fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00.

Vineri sunt aşteptate rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor.

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.

În iulie 2021, rata de promovare a fost 69,8%, 88.587 de elevi promovând examenul de maturitate - atât din promoţia 2021, cât şi din promoţii anterioare. Au fost 133.664 de candidaţi înscrişi, 114.136 fiind din promoţia 2021. Au fost prezenţi 126.699 de candidaţi, 110.358 din promoţia 2021.

De asemenea, la sesiunea din iulie 2021, în urma celor peste 56.000 de contestaţii, au fost modificate notele în 52.874 de cazuri. La 19 lucrări, diferenţele au fost de peste 3 puncte.

CONDIŢII PENTRU PROMOVAREA EXAMENULUI

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiţii:

- recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

- media notelor obţinute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puţin).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.