Muzicianul britanic Ed Sheeran, 31 de ani, a câştigat un proces pentru drepturile de autor ale melodiei sale de succes „Shape of You”, conform Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O Înalta Curte din Marea Britanie a decis miercuri că Sheeran nu a plagiat piesa lui Sami Chokri „Oh Why” lansată în 2015. 

În hotărârea sa, judecătorul Antony Zacaroli a spus că Sheeran „nu a copiat nici în mod deliberat, nici subconştient” opera lui Chokri. El a adăugat că există „similitudini” între „Shape of You” şi „Oh Why”, spunând că „astfel de asemănări sunt doar un punct de plecare pentru o posibilă încălcare” a drepturilor de autor.

După ce a studiat ambele melodii, Zacaroli a concluzionat că au existat „diferenţe între părţile relevante” ale melodiilor, care „furnizează dovezi convingătoare că fraza „Oh I” din „Shape of You” provine din alte surse decât „Oh Why”. 

Referitor la acuzaţia că Sheeran a ascultat „Oh Why” înainte de a compune „Shape of You”, Zacaroli a spus: „Consider, cu siguranţă, că nu a ascultat-o înainte”, adăugând că există doar o speculaţie. 

Verdictul este punctul culminant al unei bătălii legale de patru ani între Sheeran şi compozitorii Chokri şi Ross O’Donoghue, cu un proces care a durat 11 zile la Londra, în martie.

Chokri, un artist grime, este mai cunoscut sub pseudonimul Sami Switch. O’Donoghue este producător. Ei au susţinut că „Shape of You” prezintă asemănări cu single-ul lui Chakri „Oh Why”.

Sheeran este creditat drept autorul „Shape of You” alături de cântăreţul de la Snow Patrol Johnny McDaid şi producătorul Steven McCutcheon (cunoscut profesional ca Steve Mac).

„Shape of You” a fost un succes uriaş după lansare, iar în 2021 a devenit prima piesă Spotify care a atins trei miliarde de ascultări. 

În 2017, Ed Sheeran a fost şi cel mai bine vândut artist din lume, potrivit Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), cu al treilea album „Divide” care include single-ul „Shape Of You”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.