Un rar desen de tinereţe al lui Paul Cézanne, realizat între 1856 şi 1857, regăsit din întâmplare în sudul Franţei, a fost vândut duminică, la licitaţie în Reims, pentru 26.000 de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creat în anii de ucenicie ai lui Paul Cézanne (1839-1906), opera este formată din două desene, faţă/ verso. 

Pe faţă, lucrarea realizată de precursorul Postimpresionismului, cu stilou, cerneală brună şi creion, reprezintă un soldat ţinând o sticlă mică şi cu faţa către o bătrână, desculţă, ţinând în mâna dreaptă o fiolă. Pe verso este prezentat un peisaj realizat de Marie Cézanne, sora mai mică a artistului.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Este o redescoperire formidabilă. Acest desen a fost în posesia fiului, apoi a nepotului lui Cézanne, înainte de a i se pierde urma timp de şaizeci de ani”, a explicat pentru AFP Thierry Collet, curatorul responsabil de vânzare, estimat iniţial între 20.000 şi 30.000 de euro. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.