Procurorii şi poliţiştii din Timiş instrumentează două dosare de trafic de droguri, după ce doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant având asupra lor, în total, 20 de kilograme de cannabis adus din Spania prin firme de coletărie. Procurorii vor formula propuneri de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 10.03.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, a transmis, vineri, DIICOT.  

Sursa citată a precizat că măsura a fost dispusă după ce, la data de 10.03.2022, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Timişoara, având asupra sa cantitatea de 8 kilograme de cannabis. 

”În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul a ridicat de la o societate de coletărie două colete în care erau disimulate drogurile de risc”, au mai precizat procurorii, explicând că drogurile proveneau din Spania.  

Potrivit poliţiştilor, bărbatul are 51 de ani. 

De asemenea, DIICOT anunţă un alt dosar, cu date similare, un alt bărbat, de 25 de ani, fiind reţinut.  

”Măsura a fost dispusă după ce, la data de 10.03.2022, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Lugoj, având asupra sa cantitatea de 12 kilograme de canabis, acţiune realizată împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Timişoara. În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul a introdus în ţară, prin intermediul unei societăţii de coletărie, un colet cu ţară de provenienţă Spania, în greutate totală 24 kilograme, în care erau disimulate drogurile de risc, destinate comercializării către consumatorii din municipiul Timişoara”, au mai transmis procurorii.  

Ambii bărbaţi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile. 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.