Fostul cancelar german, Angela Merkel, condamnă vineri ”războiul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei, care marchează o ”ruptură profundă în istoria Europei”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu cea mai mare îngrijorare urmăresc evoluţia situaţiei în urma noului atac, care urmează celui din 2014 (împotriva Crimeei), al Rusiei conduse de către preşedintele (Vladimir) Putin împotriva integrităţii teritoriale şi suveranităţii” Ucrainei, scrie Merkel într-o declaraţie difuzată de către serviciile sale.

”Acest război de agresiune pe care-l poartă Rusia marchează o ruptură profundă în istoria Europei, după sfârşitul Războiului Rece”, denunţă Merkel, care a plecat de la putere după 16 ani.

”Această încălcare flagrantă a dreptului internaţional nu are nicio justificare şi o condamn cu cea mai mare fermitate”, scrie Merkel, care a întreţinut relaţii foarte strânse şi foarte dificile cu Vladimir Putin pe când era cancelar.

Berlinul şi Moscova au avut numeroase contencioase în ultimii ani - de la atacuri cibernetice atribuite Rusiei care au vizat instituţii germane, inclusiv Cancelaria, la scandaluri de spionaj şi spitalizarea în Germania a opozantului rus, Aleksei Navalnîi, victima unei otrăviri cu noviciok, de care-l acuză pe Putin şi FSB-ul.

Fostul cancelar a încercat, cu toate acestea, să menţină relaţii strânse cu Kremlinul în aceste patru mandate.

Merkel a susţinut împotriva tuturor gazoductul germano-rus Nord Stream 2, în prezent suspendat.

Ea este foarte criticată în prezent de către presa germană, care denunţă un eşec usturător al diplomaţiei binevoitoare cu Moscova a lui Merkel în ultimii ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.