Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul a introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizorii de energie, prin neaplicarea mecanismelor de plafonare şi compensare. Potrivit deciziei luate de Guvern, furnizorii vor fi obligaţi să recalculeze aceste facturi în 15 zile, iar în această perioadă se suspendă şi o eventuală plată a acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul a mai anunţat că, pentru a preîntâmpina eventuale abuzuri faţă de clienţi, s-a prevăzut că pe perioada aceasta sunt interzise debranşările. 

”Exact ceea ce am promis am făcut. Începând de la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei Ministerului Muncii (...) se modifică şi alte acte normative, respectiv Ordonanţa 118 şi Legea 259”, a spus Virgil Popescu. 

Ministrul a precizat, referitor la numărul facturilor emise eronat, că ”toată lumea vorbeşte de un milion, două milioane”, însă el vrea să vadă raportul ANRE şi al ANPC, pentru a spune exact numărul acestor facturi. 

”O factură care nu are elemente că este plafonată şi compensată, evident că nu are aplicate mecanismele de compensare”, a spus Virgil Popescu, adăugând că furnizorii au obigaţia să refacă absolut toate facturile unde nu s-au aplicat prevederile legale. De asemenea, nu au voie să perceapă penalităţi şi trebuie ăs sisteze plăţile pe perioada rectificării acestor facturi. 

Ministrul Energiei a afirmat că toţi consumatorii casnici, pe perioada aplicării acestei legi, nu numai cei vulnerabili, vor beneficia de interzicerea debranşării. 

”Eu sper ca toată lumea să fie de bună credinţă şi să nu abuzeze de acest lucru”, a mai spus Virgil Popescu, arătând că perioada de aplicare a legii este până în 30 iunie. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.