Salvamontiştii braşoveni au avut, luni, şapte intervenţii pe pârtiile din Poiana Braşov şi în Masivul Postăvaru, pentru acordarea primului ajutor unor persoane care s-au accidentat la schi sau snowboard. În doar patru zile, de la începutul sezonului de iarnă, salvatorii montani au avut în total 14 intervenţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Local Salvamont Braşov, în trei dintre cele şapte intervenţii care au avut loc luni salvamontiştii au mers în sprijinul echipajelor medicale ale SMURD sau de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Braşov, solicitate să acorde primul ajutor unor turişti accidentaţi. În toate cele trei cazuri, persoanele rănite au fost transportate la spital. 
 
”De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Braşov au intervenit in 14 cazuri, totalizând 17 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit sa fie evacuate”, informează Salvamont Braşov. 
 
În acest context, salvatorii montani le recomandă celor care practicăm sporturi de iarnă să regleze legăturile schiurilor astfel încât sa elibereze piciorul in cazul unei suprasarcini sau al unui soc puternic, pentru a-l proteja.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.