Surse din Ministerul de Finanţe au declarat că Guvernul Ciucă vrea să finalizeze proiectul bugetului pe 2022 pe data de 17 decembrie. Potrivit proiecţiei bugetare pe anul viitor, deficitele angajate în faţa Comisiei Europene pentru 2022 se vor menţine. Executivul vrea să păstreze şi ţinta de investiţii de 7%, dar vor fi finanţate doar proiectele mature, astfel încât la final de an România să nu fie obligată să dea banii înapoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse oficiale au declarat pentru Talk News, emisiune difuzată de Profit TV, că deficitul pe cash va fi 5,84% şi cel ESA 6,3%. Accentul se va pune pe creşterea colectării, dar nu la modul conjunctural. Astfel, se va schimba politica de colectare, pentru a avea venituri structurale.

Guvernul îşi mai propune să combată evaziunea fiscală, în noua proiecţie bugetară pe 2022.

În privinţa investiţiior, Executivul vrea să păstreze ţinta de 7%, însă vor fi finanţate doar proiectele mature, astfel încât la final de an România să nu fie obligată să dea banii înapoi pentru că nu a reuşit să demareze un proiect luat de la zero.

De asemenea, statul va finanţa cheltuielile permanente, pentru a compensa efectele pierderii puterii de cumpărare, atât pentru cetăţeni, dar şi pentru mediul de afaceri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.