Statele Unite au introdus Rusia pe lista neagră a ţărilor ”deosebit de îngrijorătoare” în domeniul libertăţii religioase şi au scos de pe această listă Nigeria, introdusă anul trecut, a anunţat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, care urmează să efectueze săptămâna aceasta o vizită în această ţară africană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Celelalte ţări desemnate din cauză că au ”comis sau tolerat încălcări flagrante, sistematice şi persistente ale libertăţii religioase” sunt aceleaşi ca în 2020 - Arabia Saudită, China, Coreea de Nord, Eritreea, Iran, Myanmar, Pakistan, Tadjikistan şi Turkmenistan.

Algeria, Comore, Cuba şi Nicaragua se aflăpe lista intermediară cu ţări aflate ”sub supraveghere”.

”Statele Unite nu se vor abate de la angajamentul lor de a pleda în favoarea libertăţii religiei sau credinţei tuturor în fiecare ţară”, subliniază Antony Blinken.

”În prea multe locuri din lume, vedem în continuare guverne care hărţuiesc, arestează, încarcerează şi ucid persoane doar din cauză că vor să-şi trăiască viaţa după credinţa lor”, denunţă şeful diplomaţiei americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.