Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat, miercuri, printr-o postare pe Facebook, că formaţiunea va avea propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”UDMR va avea propunere de premier cu care vom merge în faţa preşedintelui, dacă ne va chema la consultări. Nu consider că este o propunere deplasată ca într-o următoare coaliţie – indiferent că va fi o coaliţie PNL-USR-UDMR sau PNL-PSD-UDMR – primul-ministrul să fie dat de cea mai mică formaţiune, cea care reprezintă stabilitatea. Se poate vorbi despre faptul că UDMR are doar 6-7% în parlament, dar nu acesta este important!”, a scris Kelemen. El arată că ”este mai important să abordăm problema formării guvernului din perspectiva faptului că premierul ar trebui desemnat din partea acelei formaţiuni politice, care a fost vocea raţiunii şi a consecvenţei în ultima perioadă şi a cărei propunere este o persoană integratoare, care să coaguleze toate forţele politice responsabile”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.