Ministrul Mediului, Tánczos Barna, se arată optimist asupra faptului că USR ar putea reveni în coaliţia de guvernare, subliniind că revenirea la masa negocierilor va fi una dificilă, pentru că ”s-au spus multe, multe vorbe grele, vor fi foarte multe răni care trebuie să se cicatrizeze, să se vindece”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La guvernare, în condiţiile în care colegii noştri cu care eu, personal, am lucrat chiar foarte bine, au demisionat, nu mai putem să spunem că sunt la guvernare. În cazul în care revin şi susţin în continuare în Parlament Guvernul, atunci sigur lucrurile trebuie rediscutate. Va fi destul de greu, pentru că s-au spus multe, multe vorbe grele, vor fi foarte multe răni care trebuie să se cicatrizeze, să se vindece şi să fim suficient de raţionali şi maturi din punct de vedere politic să putem lua decizii bune. Va fi greu, dar eu în continuare sunt convins că se poate. Nu există unică soluţie şi nu există varianta în care doar unu sau doi din trei să facă un pas în stânga sau în dreapta sau în spate. Dacă vrem ca această coaliţie să meargă mai departe, va fi nevoie de compromis şi va fi nevoie de  nouă discuţie, o nouă negociere”, a declarat Tánczos Barna miercuri după amiază, într-o intervenţie telefonică la Digi 24. 
 
În ceea ce priveşte situaţia secretarilor de stat reprezentanţi ai USR, reprezentantul UDMR susţine că în mod ”formal” decizia este la premier. 
 
”Secretarii de stat sunt numiţi de premier. Dacă premierul decide şi dacă domnul prim-ministru solicită şi dacă există o decizie politică în acest sens este posibil ca secretarii de stat USR să fie revocaţi şi, după ce se ajunge, probabil, la o altă înţelegere să revină în echipă. Este un moment dificil şi pentru ministere, sunt foarte atribuţii, sarcini care sunt la secretari de stat şi conducători de instituţii cu rang de secretari de stat, interimatele, în cazul în care ei vor fi revocaţi, vor trebui asigurate şi atribuţiile, sarcinile, reîmpărţite între cei care rămân să conducă în aceste zile ministerele”, a explicat Tánczos Barna.
 
Ministrul Mediului mai speră ca interimatul său la Ministerul Digitalizării să dureze ”cât mai puţin”. 
 
Întrebat dacă, în opinia sa, partidele din coaliţie mai pot continua împreună guvernarea, ministrul Mediului a răspuns: ”Eu cred că da, eu cred că da pentru că repet ce am spus acum trei-patru zile şi acum câteva săptămâni: o alternativă la această coaliţie nu există”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.