Talibanii şi-au sărbătorit victoria, după plecarea ultimilor militari americani din Afganistan, în noaptea de luni spre marţi, care pune capăt unui război devastator de 20 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Felicitări Afganistanului. Această victorie este a noastră a tuturor”, a declarat pe aeroportul din Kabul un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid.

Focuri de armă salutând victoria au izbucnit în capitala afgană, la anunţarea retragerii finale a armatei americane, salutată drept un succes ”istoric” de către talibani, care au revenit la putere la 15 august.

Americanii au venit în Afganistan în 2001, în fruntea unei coaliţii internaţionale, pentru a-i îndepărta de la putere pe talibani, din cauza refuzului acestora de a-l preda pe liderul Al-Qaida Osama ben Laden, după atentatele teroriste de la 11 septembrie în Statele Unite.

”Aceasta este o mare lecţie pentru alţi invadatori şi pentru viitoarea noastră generaţie” şi ”este de asemenea o lecţie pentru lume”, a apreciat Zabihullah Mujahid.

”Aceasta este o zi istorică, este un moment istoric, iar noi suntem mândri”, a subliniat el.

AEROPORTUL DIN KABUL, DEVASTAT

Talibanii, noii stăpâni ai Afganistanului, au mărşăluit triumfal, marţi dimineaţa, în aeroportul din Kabul, după plecarea ultimilor militari americani.

Oamenii lor purtau ţinuta forţelor speciale şi agitau stragul taliban.

Zabihullah Mujahid a condus un grup de lideri pe pistă. Expresia sa, de obicei impasibilă, era înlocuită, de această dată, de un zâmbet larg.

Forţele speciale talibane - numite ”Badri 313” -, care poartă bocanci şi veste antiglonţ bej imaculat peste ţinuta de camuflaj, au pozat ridicând puşti americane şi agitând steagul lor alb pe care este inscripţionat cu negru începutul şahadei.

Considerat mult timp unul dintre cele mai sigure locuri din ţară, aeroportul civil din kabul a fost devastat.

Cartuşe goale acopereau solul în apropierea tuturor intrărilor.

În cele 15 zile de după cucerirea capitalei de către talibani, la 15 august, imediata apropiere a aeroportului a fost ocupată de o mulţime numeroasă care încerca cu disperare să urce în avioane ce evacuau membri ai comunităţii internaţionale, organizate de către Statele Unite.

Însă şi mai mulţi afgani au rămas blocaţi în afara acestei zone, din cauza unei serii de baraje talibane.

Marţi, toate aceste posturi de control, mai puţin unul, au fost desfiinţate pe drumul către aeroport.

Starea de spirit a noilor stăpâni ai Afganistanului s-a schimbat şi ea.

Combatanţi talibani îşi manifestau bucuria strângând mâna unor automobilişti şi pasagerilor acestora.

Asigurarea securităţii Aeroportului Internaţional Hamid Karzai din Kabul este o problemă-cheie.

Talibanii au spus în mai multe rânduri că nu vor accepta un ajutor militar internaţional.

73 DE AERONAVE ”DEMILITARIZATE”

În incinta aeroportului, zeci de avioane şi elicoptere, furnizate armatei afgane de către Washington, zăceau goale, după ce au fost distruse de către trupele americane, înainte de plecare.

Aproximativ 73 de aeronave au fost ”demilitarizate” - adică scoase din uz -, a anunţat comandantul Comandamentului Central american (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie. 

”Aceste aparate nu vor mai zbura niciodată”, a anunţat el. ”Ele nu vor mai putea să fie folosite de nimeni”, a subliniat el.

Geamurile cabinelor piloţilor au fost sparte, iar pneurile sparte.

Aproximativ 70 de vehicule blindate de tip MRAP, rezistente la mine, în valoare de un milion de dolari bucata, şi 27 de vehicule uşoare de tip Humvee au fost, de asemenea, scoase din uz de către armata americană, la închiderea podului aerian înfiinţat în urmă cu două săptămâni, care a permis evacuarea a aproximativ 123 000 de persoane din Afganistan - marea majoritate afgani.

Statele Unite şi-au distrus, de asemenea, sistemul apărării antiaeriene de tip C-RAM, care a oprit luni tiruri de rachetă lansate de către Statul Islamic (SI) împotriva aeroportului.

”Demontarea acestor sisteme este o procedură complexă şi lungă”, a subliniat generalul McKenzie. ”Astfel le-am demilitarizat, pentru ca să nu mai fie folosite vreodată”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.