Rusia a anunţat, sâmbătă, că a înregistrat un nou record de decese într-un interval de 24 de ore asociate coronavirusului, al cincilea de la începutul lunii, informează AFP.
În ultimele 24 de ore, au murit din cauza covid-19 752 de persoane. Precedentul record, de 737 de decese, fusese stabilit marţi.
De asemenea, în Rusia s-au înregistrat 25.082 de noi contaminări.
În prezent, în Rusia sunt 433.210 cazuri active.
De la startul pandemiei, Rusia a raportat peste 5,8 milioane de cazuri de coronavirus. Dintre cei infectaţi, au murit 142.253.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.