Al cincilea episod din noul sezon „Supernanny”, difuzat de Prima TV sâmbătă, de la ora 20:00, aduce în prim-plan provocarea de a fi părinte singur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Episodul spune povestea Aurorei. Soţul ei este plecat în străinătate, iar femeia a rămas singură cu doi copii mici - Bia, în vârstă de 1 an şi 4 luni, şi Abi, de 4 ani şi jumătate.

Pusă în faţa unor situaţii din care, de cele mai multe ori, iese învinsă şi epuizată, femeia a apelat la ajutorul Supernanny, adică la sfaturile Uraniei Cremene, expert în parenting şi autoarea metodologiei All About Parenting.

Odată ajunsă în casa lor din Baia Sprie, Urania Cremene a observat o serie de lucruri la care vor lucra împreună pentru a aduce armonia şi echilibrul în relaţia cu copiii şi pentru a avea mai multă linişte în casă la final de zi.

În primul rând, mama a învăţat cum să gestioneze timpul petrecut în faţa unui ecran, aceasta fiind una dintre provocările cu care ea se confruntă în relaţia cu fetiţa ei Abi. Mai exact, a aflat cum să impună limite sănătoase, să îi facă un program de petrecut în faţa ecranului şi a înţeles cum o poate implica pe Abi în activităţile casei pentru a-i creşte încrederea în sine şi a avea alte preocupări.

În al doilea rând, a învăţat de ce apar anumite comportamente de răzvrătire, de neascultare ale fetiţei şi ce se ascunde, de fapt, în spatele lor: gelozie, sentimentul de însingurare al copilei, dorinţa de a petrece timp cu mama ei, aceasta fiind ocupată cu îngrijirea celei mai mici, Bia.

Aurora a înţeles de ce este atât de important ca un părinte să petreacă timp unu la unu cu fiecare dintre copii şi să se apropie de ei prin activităţi care le fac lor plăcere. 

În al treilea rând, ea a învăţat să folosească empatia, să pătrundă dincolo de „încăpăţânarea" şi personalitatea puternică a lui Abi şi să îi răspundă cu calm şi iubire, dar cu fermitate, atunci când fetiţa are un comportament nedorit. A înţeles de ce este important să renunţe la a ridica tonul, ameninţări sau mită atunci când doreşte ca Abi să o asculte.

Toate informaţiile şi tehnicile pe care părinţii le învaţă prin intermediul emisiunii „Supernanny” fac parte din programul pe care Urania Cremene l-a creat, All About Parenting. Este primul program de parenting din ţară şi unica metodologie de parenting din lume care are la bază cele mai recente cercetări în ştiinţa motivaţiei (ex. Teoria Autodeterminării), preluate direct de la unele din cele mai mari universităţi din lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.