Fotbalistul Dan Nistor a declarat, duminică seară, după meciul dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, scor 0-0, că “mica problemă” a craiovenilor este că nu reuşesc să înscrie, dar el speră ca situaţia să se schimbe în play-off.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Nu luăm gol de foarte mult timp, avem o defensivă foarte bună şi acest lucru le dă încredere atacanţilor, mijlocaşilor. Mica noastră problemă este în faţă, pentru că nu marcăm. Dar sperăm să o facem în play-off, pentru că acolo vor fi zece finale foarte importante. Sper ca acest an să fie al nostru şi să nu ne împiedicăm ca anul trecut. Echipa arată mult mai bine şi chiar dacă astăzi am făcut 0-0 cred că meritam mai mult”, a spus Nistor la Digi Sport.

În ceea ce priveşte partida din Cupa României, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Nistor consideră că este foarte importantă: “Avem un meci foarte important, chiar dacă este cu o echipă de liga a doua, trebuie să îl tratăm foarte serios şi să mergem în finală”.

Formaţia CFR Cluj a remizat, duminică seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Universitatea Craiova, în etapa a XXX-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Clujenii încheie sezonul regulat pe locul doi în clasament, iar oltenii termină pe poziţia a treia.

Clasamentul valabil pentru play-off (după înjumătăţirea punctelor) este următorul: 1. FCSB - 33 de puncte, 2. CFR Cluj - 32, 3. Universitatea Craiova - 29, 4. Sepsi - 23, 5. Academica Clinceni - 22 de puncte şi 6. FC Botoşani - 21. FCSB şi Sepsi au beneficiat de rotunjirea superioară a punctelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.