Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât joi să îl sancţioneze pe deputatul AUR Dan Tanasă cu un avertisment scris. Astfel, Comisia va înainta Biroului permanent, care are competenţa de a decide, propunerea cea mai aspră prevăzută de Statutul deputaţilor şi senatorilor şi anume avertismentul scris, a explicat deputatul USR-PLUS Silviu Dehelean pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dan Tanasă a adus în Parlament direct cuvintele folosite de nazişti şi nu poate rămâne nesancţionat. Comisia juridică va înainta Biroului permanent, care are competenţa de a lua decizia, propunerea pentru cea mai aspră sancţiune prevăzută de statutul parlamentarilor şi de regulamentele camerelor  - avertisment scris. E prea puţin, dar e sancţiunea maximă prevăzută de legea în vigoare. Probabil atunci când s-au întocmit statutul şi regulamentele nu s-a prevăzut intrarea în Parlament a unor astfel de persoane rudimentare”, a afirmat SIlviu Dehelean joi pentru News.ro. 

El a adăugat că va fi votat curând proiectul USR-PLUS care prevede sancţiuni mai dure pentru aleşii care au mafestări huliganice sau extremiste.

„În curând vom vota proiectul depus de USR-PLUS, care prevede sancţiuni mai dure pentru parlamentarii cu manifestări extremiste sau huliganice. Până atunci e important ca Biroul Permanent să decidă aplicarea unei sancţiuni, chiar şi cu rol simbolic, în aşa fel încât să avem o poziţie clară a parlamentului ca astfel de comportamente nu pot fi acceptate”, a completat Dehelean. 

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu şi parlamentarul Silviu Dehelean au făcut o solicitare luni către Biroul permanent al Camerei în care au cerut sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă care i-a insultat, după şedinţa plenului de săptămâna trecută în care a fost adoptat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ. „Apreciem că a avut loc o încălcare sancţionabilă a eticii şi deontologiei parlamentare, reglementată în dispoziţiile legale anterior menţionate, şi apreciem că este imperios necesară sancţionarea deputatului Dan Tanasă. Consider că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care vă înaintez spre soluţionare prezenta sesizare”, arată textul cererii. 

Tot luni, alianţa USR-PLUS a anunţat că depune un proiect de lege prin care să fie introduse sancţiuni mai dure pentru parlamentarii care au un comportament injurios. Pe modelul sancţiunilor pentru votul cu mai multe cartele, parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari ar urma să fie sancţionaţi cu reducerea drastică a indemnizaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.