Urania Cremene va discuta sâmbătă, de la ora 20.00, în emisiunea "Supernanny" de la Prima TV despre soluţiile la care pot apela părinţii pentru a aborda corect relaţiile pe care le au copiii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rebeca este o fetiţă de 8 ani iar mama ei, Maria se află în impas privind relaţia lor. Tensiunile şi lacrimile caracterizează fiecare zi din viaţa celor două. Rebeca şi Maria locuiesc în Baloteşti, alături de tatăl Giuseppe şi juniorul Matei, în vârstă de 3 ani şi jumătate. O familie tânără, dar marcată de relaţia şubredă dintre mamă şi fiică. Care să fie cauza acestei stări de fapt? Să fie aceea că Rebeca se simte sufocată de presiunea continuă din partea mamei, atunci când trebuie să facă teme? Să fie lipsa de apreciere reciprocă? Să fie vorba despre gelozie pe frăţiorul privilegiat cu o altfel de atenţie?

Răspunsurile le vor afla telespectatorii, în al doilea episod al emisiunii "Supernanny".

După ce va observa dinamica relaţiei lor, expertul în parenting Urania Cremene le va oferi părinţilor soluţii ce sunt la îndemâna multor altor familii în care lecţiile online, atitudinea şi cuvintele toxice şi chiar lipsa restricţiilor cu privire la dulciuri reprezintă probleme cât se poate de actuale.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.