Cel puţin 13 poliţişti şi angajaţi ai biroul procurorului general mexican au fost ucişi într-o ambuscadă, de către un gang, în statul mexican Mexico (centru), anunţă Secretariatul Securităţii şi Procuratura Generală mexicane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul a avut loc într-un sector al localităţii Coatepec Harinas, în timp ce convoiul desfăşura operaţiuni împotriva unor grupări înarmate care operează în regiune, au anunţat joi cele două surse.

”În acest stadiu, ştim că cinci poliţişti şi opt angajaţi ai biroului procurului general au fost ucişi în acest atac laş”, denunţă cele două instituţii într-un comunicat comun.

Trupe din Garda Naţională, Ministerul Apărării şi Marină au lansat, după ambuscadă, o urmărire în vederea prinderii atacatorilor.

Autorităţile au subliniat că acest atac nu va rămâne nepedepsit.

Statul Mexico, situat în regiunea capitalei, este considerat unul dintre cele mai violente state din ţară.

Mai multe carteluri de trafic de droguri operează în acest stat, inclusiv Familia Michoacana.

Peste 300.000 de persoane au fost ucise în Mexic după ce Guvernul federal a lansat o operaţiune militară în lupta împotriva drogurilor, în decembrie 2008.

Guvernul atribuie majoritatea acestor crime gangurilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.