Primăria Iaşiul a transmis că aderă la proiectul ”Vinerea Verde” iniţiat de Ministerul Mediului şi anunţă că parcările municipalităţii vor fi închise vineri, 12 martie, pentru maşinile angajaţilor, care vor fi astfel încurajaţi să folosească mijloacele de transport în comun când vin la muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Mihai Chirica a precizat, într-un comunicat de presă, că municipalitatea ieşeană susţine proiectul ”Vinerea Verde” propus de Ministerul Mediului şi îl va pune în aplicare chiar din această săptămână.

”Vineri, 12 martie, parcările care aparţin de Primăria Municipiului Iaşi şi institAuţiile subordonate vor fi închise pentru autovehiculele angajaţilor, care vor fi încurajaţi să folosească mijloace de transport ecologice spre şi de la locul de muncă. În funcţie de cum va fi primită această iniţiativă, programul ar putea fi extins în fiecare zi de vineri. Sper ca această măsură să fie un exemplu pentru toţi membrii comunităţii, un model de urmat şi de alte instituţii, astfel încât efortul de limitare a emisiilor nocive pentru mediu să devină o obişnuinţă firească pentru toată lumea”, a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Prin acest program, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor propune ca în fiecare zi de vineri a săptămânii populaţia să fie încurajată să opteze pentru mijloace de transport alternative (biciclete, transportul în comun, mersul pe jos), iar autorităţile locale să facă trecerea spre o logistică urbană cu emisii scăzute sau cât mai aproape de zero.

De asemenea, Ministerul Mediului îşi propune ca în acest an unul din patru angajaţi din instituţiile publice să aleagă vinerea o altă modalitate de deplasare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.