Marcel Ciolacu a afirmat că este încurajator faptul că oficialii europeni susţin demersurile PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liderul social-democraţilor a avut în acest sens, miercuri, o videoconferinţă cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli şi cu liderul grupului S&D din PE Iratxe Garcia Perez.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Este încurajator că oficialii europeni susţin demersurile PSD în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
 
Astăzi, în discuţia purtată cu domnul David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, acesta a subliniat că este esenţial ca autorităţile locale şi principalii actori sociali să fie implicaţi în procesul de elaborare al PNRR. Sper că acesta este un semnal extrem de clar pentru Guvern. În procesul de evaluare a planurilor naţionale, Parlamentul European va ţine cont astfel de criterii relevante.
 
La rândul său, doamna Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, a reafirmat că acest plan trebuie să fie elaborat în strânsă legătură cu actorii locali şi discutat în Parlamentul naţional.
 
Concluzia zilei: Guvernul Cîţu trebuie să lase aroganţa şi să se apuce serios de treabă, în conformitate cu uzanţele şi normele europene. Asta, dacă vrem ca România să nu piardă 30 de miliarde de euro....”, a scris Marcel Ciolacu miecuri pe Facebook. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.