Franţa, Germania şi Marea Britanie avertizează vineri Iranul cu privire la faptul că el ”compromite” orice reluare a unor negocieri în vederea salvării Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, prin încălcări repetate ale acestui text, ultima dintre acestea constând în lansarea producţiei de uraniu metalic, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Printr-o accelerare a încălcărilor sale, Iranul compromite posbilitatea unei întoarceri la diplomţie, care să permită realizarea întreagă şi deplină a obiectivelor Planului de acţiune global comun (PAGC, JCPoA)”, denunţă, într-un comunicat comun, purtătorii de cuvânt ai diplomaţiilor celor trei ţări semnatre ale acordului.

”În virtutea acestui acord, Iranul s-a angajat să nu producă uraniu metalic şi să nu efectueze activităţi de cercetare şi dezvoltare în metalurgia uraniului pe o perioadă de 15 ani”, subliniază cele trei ţări, care au semnat împreună cu Statele Unite - care au ieşit din acord în 2018 -, Rusia şi China acest document.

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat miercuri că a ”procedat la 8 februarie la verificarea a 3,6 grame de uraniu metalic la instalaţia de la Ispahan (centru)”.

Aceasta nu este o surpriză - după ce Iranul a anunţat la jumătatea lui ianuarie că avansa în această direcţie -, însă subiectul este sensibil, deoarece uraniul metalic poate fi folosit în producerea armanentului nuclear.

”Reafirmăm că aceste activităţi, care constituie o etapă-cheie în dezvoltarea unei arme nucleare, nu au nicio justificare civilă credibilă în Iran”, subliniază Parisul Londra şi Berlinul.

Ele îndeamnă ”de îndată Iranul să le pună capăt fără întârziere şi să se abţină de la orice nouă încălcare a angajamentelor sale nucleare”.

Această nouă încălcare slăbeşte şi mai mult Acordul nuclear, care riscă să fie făcut ţăndări după ce Donald Trump a retras Statele Unite din el, în mai 2018, după care a impus sancţiuni economice dure Republicii islamice.

În replică, Teheranul s-a retras treptat, începâd din mai 2019, din majoritatea angajamentelor pe care şi le-a asumat, argumentând că are acest drept în virtutea ”încălcărilor flagrante” ale prevederilor de către alte părţi.

Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă alimentează speranţe ale unei reluări a dialogului, după politica ”presiunii maxime” a predecesorului său.

Însă noul preşedinte american a avertizat că nu face primul pas, printr-o ridicare a sancţiunilor.

Iranienii cer, invers, ca americanii să revină în acord, înainte ca ei să revină la o respectare a angajamentelor.

Teheranul a adoptat la sfârşitul anului trecut o lege prin care îndeamnă la dezvoltarea programului nuclear şi a avertiat AIEA că intenţionează să producă uraniu metalic drept combustibil la un reactor de cercetare.

Potrivit unui raport publicat miercuri, Iranul intenţionează să efectueze cercetări cu privire la uraniul metalic, printr-o folosire a uraniului natural, şi că vrea să recurgă apoi la uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, scrie Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.