Membrii Mişcării Cinci Stele (M5S, populişti, antisistem) s-au pronunţat larg. într-o consultare online, în favoarea susţinerii premierului desemnat Mario Draghi, deschizând astfel calea unei intrări în funcţie a acestuia la conducerea unui Guvern de uniune naţională, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un vot online, 59,3% dintre membrii M5S s-au declarat de acord ca Mario Draghi să formeze un guvern, dând astfel curs îndemnului liderilor formaţiunii.

În pofida prezenţei unor partide rivale în viitoatrea coaliţie, liderii M5S şi-au afişat susţinerea faţă de Mario Draghi. Ei au anunţat că au primit garanţii de la acesta în cadrul unor consultări, în cursul săptămânii.

Membrii M5S au dat dovadă de ”curaj” şi de o poziţie proeuropeană votând să susţină eforturile lui Mario Draghi în vederea formării unui Guvern, apreciază ministrul în exerciţiu de Externe Luigi Di Maio, liderul formaţiunii.

”Într-unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei noastre recente, Mişcarea Cinci Stele a ales drumul curajului (...), dar, dincolo de toate, a ales calea europeană”, a scris el pe Facebook la câteva minute după încheierea votului online.

Mario Draghi ar urma - cu susţinerea M5S, principala forţă politică în Parlament -, să fe în măsură să formeze un guvern de uniune naţională.

El urma să-i prezinte o listă de miniştri preşedintelui Republicii Sergio Mattarella, iar apoi să-şi prezinte, săptămâna viitoare, programul de guvernare în Parlament, care îi va acorda încrederea sa sau nu fostului preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

O victorie în Parlament pare certă, în pofida faptului că unii aleşi M5S au anunţat că ar putea vota împotrivă sau să se abţină, indiferent de rezultatului acestei consultări online a membrilor partidului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.