Liga (extremă dreapta) lui Matteo Salvini a decis să susţină un Guvern condus de Mario Draghi, o decizie ”înţeleaptă”, care va fi apreciată în Europa, apreciază Silvio Berlusconi într-un interviu publicat în ediţia de marţi de cotidianul La Repubblica, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul premier, liderul Partidului Forza Italia (dreapta), consideră că Mario Draghi dispune de o ”mare capacitate de a gestiona situaţii dificile”, iar fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), căruia îi este atribuită adesea salvarea euro în timpul crizei datoriilor suverane, va face acelaşi lucru la conducerea Italiei.

Silvio Berlusconi consideră de asemenea că un guvern condus de către Mario Draghi nu va fi un cabinet de tehnocraţi, ci un Guvern de unitate naţională, menit să depăşească criza covid-19.

Pe de altă parte, Mişcarea Cinci Stele (M5S, populişti, antisistem), cea mai importantă foraţiune în Parlamentul italian, urmeazăsă le ceară membrilor săi să se pronune - pe Internet - asupra unei susţineri sau nu a unui Guvern condus de către Mario Draghi.

Acest vot urmează să înceapă miercuri, la ora locală13.00 (14.00, ora României) şi va dura 24 de ore, a anunţat luni formaţiunea pe site.

M5S a anunţat sâmbătă că, în urma unei întâlniri cu Mario Draghi, va decide cu privire la o eventuală participare a sa la un guvern condus de către fostul preşedinte al BCE după ce a acesta îşi va anunţa programul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.