Anchetatorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să sosească joi la Wuhan, a anunţat marţi Beijingul, însă aceştia urmează să fie plasaţi în carantină înainte de a-şi începe ancheta cu privire la originea noului coronavirus SARS-CoV-2, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest oraş chinez cu 11 milioane de locuitori este primul loc din lume care a raportat un caz de covid-19, la sfârşitul lui 2019. Această boală, la acea vreme necunoscută, a ucis aproape două milioane de oameni pe glob.

Vizita acestor zece experţi OMS este ultransensibilă pentru Beijing, care  respinge orice vină în epidemie, practic eradicată în China, dar care continuă să facă ravagii în alte părţi.

”Potrivit programului prevăzut în prezent, ei urmează să călătorească cu avionul din Singapore la Wuhan, la 14 ianuarie”, a anunţat într-o conferinţă de presă obişnuită un purtător de cuvţnt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian.

China cere oricărui călător din strănătate să stea în carantină - timp de două săptămâni - la un hotel.

Această regulă urmează să se aplice şi anchetatorilor OMS, în pofida faptului că acest lucru nu a fost confirmat în mod oficial.

Experţii OMS urmau să sosească iniţial de săptămâna trecută, însă o problemă de ultim moment cu privire la autorizarea intrării pe teritoriul chinez le-a întârziat sosirea.

Beijingul nu a furnizat marţi alte detalii cu privire la programul experţilor.

Anchetatorii nu au scopul să desemneze vinovaţi, ci să încerce să înţeleagă cum a trecut noul coronavirus de la animal la om, pentru a se evita o pandemie asemănătoare.

”Căutăm răspunsuri, nu vinovaţi sau acuzaţi”, a subliniat luni directorul însărcinat cu probleme de urgenţă sanitară la OMS Michael Ryan.

”Este vorba despre înţelegerea originii pandemiei, nu despre căutarea de vinovaţi”, a declarat el. ”Este vorba despre căutarea unor răspunsuri ştiinţifice cu privire la contactul între om şi animal”, a adăugat el, apreciind că ”este o necesitate absolută”.

Delegaţia este alcătuită din zece cercetători care provin din tot atâtea ţări - Danemarca, Regatul Unit, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japinia.

China recunoaşte că virusul a fost descoperit prima oară la Wuhan.

Însă ea subliniază că ar fi putut apărea şi că ar fi putut fi transmis de la animal la om în alt loc din ţară sau din lume.

Marion Koopmans, care face parte din această misiune ONU, a declarat pentru postul chinez de televiziune CGTN că echipa va fi ”deschisă tuturor ipotezelor”.

”Cred că ar trebui să nu excludem absolut nimic, dar este important să începem la faţa locului, evident, la Wuhan, unde a avut loc o mare epidemie”, a subliniat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.