Alegerile prezidenţiale americane nu vor avea ”niciun efect” asupra liniei politice a Iranului faţă de Statele Unite, a anunţat marţi liderul suprem iranian Ali Khamenei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În subiectul Statelor Unite, noi urmăm o politică înţeleaptă, calculată şi caracteristică, iar această politică nu poate fi afectată de schimbări de persoane” la Washington, a declarat ayatollahul Ali Khamenei într-un discurs televizat, cu ocazia sărbătorii musulmane care marchează naşterea lui Mahomed.

”Azi este ziua alegerilor în Statele Unite. Se pot întâmpla lucruri, dar nu ne privesc. Politica noastră este bine definită, iar venirea şi plecarea unor persoane (la Casa Albă) nu va avea niciun efect asupra politicii noastre”, a subliniat numărul unui iranian.

Americanii se prezintă la urne marţi, pentru a-şi alege preşedintele, iar aceste alegeri coincid anul acesta, în Iran, cu marcarea a 41 de ani de la criza ostaticilor americani, declanşată la 4 noiembrie 1979 de luarea cu asalt a Ambasadei Statelor Unite la Teheran.

Acest episod, care s-a încheiat abia 444 de zile mai târziu, cu eliberarea a 52 de americani, a provocat un traumatism naţional în Statele Unite, a antrenat ruperea relaţiilor diplomatice între Washington şi Republica islamică şi continuă să afecteze relaţiile iraniano-americane.

Iranul şi Statele Unite s-au aflat în două rânduri pe marginea prăpastiei războiului din iunie 2019, pe fondul unor tensiuni la Golful Persic şi pe tema Acordului internaţional de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a denunţat în mod unilateral acest pact în mai 2018 şi a angajat o politică de ”presiune maximă” împotriva Republicii islamice, prin acţiuni economice care au aruncat economiairaniană într-o recesiune gravă.

În ripostă, Teheranul s-a retras, începând din mai 2019, din majoritatea angajamentelor-cheie pe care şi le-a asumat la Viena.

Rivalul democrat al lui Donald Trump, candidatul democrat la preşedinţie Joe Biden a anunţat că, în cazul unei victorii, intenţionează să propună ”Iranului o cale credibilă de întoarcere la diplomaţie”, în vederea revenirii Statelor Unite în Acordul de la Viena.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.