O colecţie dedicată literaturii române contemporane, coordonată de scriitoarea Doina Ruşti, a debutat la editura Litera cu cinci volume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biblioteca de Proză Contemporană a fost inaugurată de romanul „Paturi oculte”, de Doina Ruşti. Îi urmează „Cuibul bufniţei”, de Tudor Runcanu, „I Put a Spell on You...”, de Allex Truşcă, „Cimitirul trandafirilor”, de Cristi Nedelcu, şi de un volum de proză scurtă, „Kyparissia”, semnat de Alexandra Niculescu.

Colecţia îşi propune să acorde atenţie debuturilor şi prozei cu o perspectivă epică nouă.

Călătorii fabuloase, oraşe abulice, întâmplări cotidiene ori experienţe metafizice sunt câteva dintre temele abordate.

Romanul „Paturi oculte” este o poveste în registru fantastic, scrisă fragmentarist. „I Put a Spell on You...” este un roman fantastic în tradiţia prozei lui Voiculescu, dar în contextul lumii contemporane. Volumul de proză scurtă „Kyparissia” este în maniera epicului urban, cu un personaj care leagă toate textele. Un roman realist, scris în formula prozei de acţiune este „Cimitirul trandafirilor”, iar „Cuibul bufniţei” e un roman neokafkian. 

Colecţia va fi completată cu noi apariţii, „în ritmul pieţei”, a transmis coordonatoarea.

Toate titlurile colecţiei Biblioteca de Proză Contemporană vor fi disponibile pentru cititori atât în format clasic, pe hârtie, cât şi în format ebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.