Armenia şi Azerbaidjan nu vor mai găzdui meciuri oficiale sub egida UEFA din cauza conflictului din regiunea Nagorno Karabah, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comitetul Executiv UEFA a decis, marţi, să interzică până la o nouă notificare toate competiţiile oficiale pentru cluburi şi echipe naţionale din Azerbaidjan şi Armenia.

Conflictul armat opune Republica Nagorno-Karabakh, susţinută de Armenia, şi Azerbaidjanul, susţinut de Turcia, pentru controlul enclavei, un stat nerecunoscut de comunitatea internaţională de la independenţa sa unilaterală faţă de Azerbaidjan, în 1991. Luptele, care au izbucnit pe 27 septembrie, au atins cel mai înalt nivel după anii 1990, cu sute de morţi.

Această situaţie a determinat deja forul european să organizeze pe teren neutru un meci play-off-ul Ligii Europa şi două partide din Liga Naţiunilor.

Clubul azer Qarabag participă în Liga Europa, alături de Villarreal, Sivasspor şi Maccabi Tel-Aviv, în grupa I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.