Mai mult de 400.000 de cazuri de contaminări cu Covid-19 au fost anunţate în lume într-o singură zi, un record potrivit unui bilanţ realizat vineri de AFP cu ajutorul datelor furnizate de autorităţile din sănătate. În total, 404.758 de noi infecţii au fost declarate şi 6.086 de noi decese, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această creştere a numărului de cazuri declarate în lume nu se explică decât în parte prin creşterea numărului de teste realizate de la primul val al epidemiei în martie-aprilie în lume. 

În Europa, dar şi în Statele Unite şi Canada, numărul cazurilor depistate a crescut semnificativ într-o săptămânî, respectiv cu 44% şi 17% în raport cu săptămâna precedentă. În Europa, numărul maxim de cazuri recenzate de la începutul pandemiei a fost atins joi, cu peste 150.000 de noi cazuri în regiune. 

Mai multe ţări de pe continent estimează că au intrat în al doilea val al epidemiei. Numărul de decese înregistrate rămâne încă departe de nivelurile atinse în aprilie (mai mult de 4.000 de decese zilnice erau atunci în medie înregistrate), dar după o încetinire în această vară (mai puţin de 400d e decese pe zi în iulie), săptămâna trecută a fost depăşit pragul de 1.000 de decese zilnice. 

În Statele Unite, unde numărul de cazuri anunţate scăzuse în septembrie, după un vârf către mijlocul lui iulie, contaminările au crescut, cu o medie de mai mult de 50.000 de noi cazuri zilnice în ultimele şapte zile şi un vârf joi, de mai mult de 70.000. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.