Aproximativ 40 de persoane au atacat, sâmbătă noapte, cu bare de metal şi artificii pe post de mortiere, o secţie de poliţie dintr-o suburbie a Parisului, au anunţat duminică autorităţile, potrivit BFMTV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducerea poliţiei din Paris a anunţat pe Twitter că „noaptea trecută a avut loc un atac violent asupra secţiei de poliţie din Champigny”.

„Niciun poliţist nu a fost rănit. Investigaţii în curs, pentru identificarea autorilor”.

Poliţia a publicat o înregistrare video în care poate fi observat cum artificiile ţintesc secţia de poliţie aflată la aproximativ 15 kilometri sud-est de centrul Parisului. Persoanele au încercat să pătrundă cu forţa în sediu, însă nu au reuşit. Au spart ferestrele şi au avariat mai multe maşini de poliţie. Nu au fost efectuate arestări.

Motivul atacului, al treilea comis asupra acestei secţii de poliţie în doi ani, nu este clar. 

„A fost un atac organizat de vreo 40 de oameni care doreau să se lupte”, a spus primarul din Champigny, Laurent Jeanne, citează BFMTV. El a precizat că de mai multe zile se simte o tensiune, „un sentiment anti-poliţie”. „Nu am fost departe de un dezastru”, a adăugat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.