Emmanuelle Charpentier (Franţa) şi Jennifer A. Doudna (SUA) sunt laureatele premiului Nobel pentru Chimie pe 2020, pentru „dezvoltarea unei metode de editare a genomului”, a anunţat miercuri Academia suedeză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Goran Hansson, secretarul general al Academiei, a subliniat înaintea anunţului că premiul din acest an este acordat pntru „rescrierea codului vieţii”.

Charpentier, născută în 1968, lucrează la Institutul Max Planck din Berlin, la fel ca Reinhard Genzel, care a fost marţi laureat cu Nobelul pentru Fizică.

Doudna, născută în 1964, lucrează la University of California Berkeley.

Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna au descoperit una dintre cele mai precise unelte în tehnologia genetică: foarfecele moleculare CRISPR/Cas9. Folosindu-se de aceastea, cercetătorii pot schimba, cu mare precizie, ADN-ul animalelor, plantelor şi microorganismelor. 

Această tehnologie a avut un impact revoluţionar în ştiinţă, contribuie la noi terapii împotriva cancerului şi vor putea ajuta la vindecarea bolilor ereditare.

„Aş putea spune că premiul a devenit repede după publicarea rezultatelor cercetării (2012, n.r.). Când am fost sunată dimineaţă şi mi-a fost spus de mai multe ori (că a câştigat, n.r.), nu reuşeam să fac legătura. Auzi, dar nu faci legătura. Simţeam că nu este real”, a spus Charpentier miercuri, la conferinţa de presă telefonică.

Legat de faptul că anul acesta au fost laureate două femei, Charpentier a declarat: „Sunt foarte fericită. Cred că asta transmite un mesaj pozitiv, un mesaj foarte puternic tinerelor care ar vrea să urmeze calea ştiinţei”.

Valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 950.000 de euro). Aceasta este împărţită, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 111 premii Nobel pentru Chimie. Cinci femei au fost laureate până anul acesta. Un singur om de ştiinţă, Frederick Sanger, a primit Nobelul pentru Chimie de două ori, în 1958 şi în 1980.

Recompensată şi cu Nobelul pentru Chimie, după ce a fost laureată a premiului Nobel pentru Fizică, Marie Curie a devenit prima persoană din lume care a primit două distincţii Nobel.

Cel mai tânăr laureat a avut vârsta de 35 de ani – Frédéric Joliot – care a primit distincţia în 1935, iar cel mai în vârstă, 97 de ani – John B. Goodenough – laureat în 2019.

Goodenough alături de M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino au fost premiaţi anul trecut pentru dezvoltarea bateriilor litiu-ion.

Sezonul Nobel 2020 va continua joi, cu premiul pentru Literatură.

Laureatul premiului Nobel pentru Pace va fi anunţat pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 12 octombrie.

Toate anunţurile sunt transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.

Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.