Medicul Raed Arafat susţine că "se poate întâmpla” ca România să ajungă în situaţia în care au fost Italia şi alte ţări, unde medicii au fost nevoiţi să aleagă ce pacienţi beneficiază de terapie intensivă şi care nu, decizii luate pe fondul unei supraaglomerări a unităţilor sanitare. "Eu sper să nu ajungem acolo”, spune Arafat, care subliniază importanţa purtării măştii de protecţie de către toată lumea, nu doar de către unii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În momentul în care secţiile de terapie intensivă devin total aglomerate, mai ales dacă se agravează unii şi nu ai loc pentru ei imediat, este posibil să ajungi să alegi între pacienţi, aşa cum au păţit colegii noştri din Italia şi din alte ţări. Din păcate, acolo unde impactul a fost major, medicii au ajuns să facă acest triaj. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, se poate întâmpla, eu sper să nu ajungem acolo”, a afirmat Raed Arafat, marţi seară, într-o emisiune la B1 Tv.
 
Acesta a amintit că în urmă cu două luni a mai făcut referire la acest aspect, iar afirmaţia sa a avut "un impact destul de dur”.
 
El a spus că se poate aştepta, în perioada următoare, la o intensificare a activităţilor celor care promovează nerespectarea regulilor de protecţie împotriva răspândirii COVID-19 întrucât, în opinia sa, "fake news-urile continuă”. 
 
Raed Arafat a subliniat încă o dată importanţa purtării măştii de protecţie de către toată lumea, arătând că aceasta poate limita nu doar răspândirea noului coronavirus, ci şi pe cea a virusului care provoacă gripa sezonieră.
 
"Trebuie să încercăm cu toţii, pentru că aici nu poate numai unu, sau doiă sau trei să poarte mască şi ceilalţi, în jurul lor, nu. Trebuie nu numai majoritatea, trebuie cu toţii să facem acest lucru dacă vrem, într-adevăr, să limităm şi SARS-COV-2, dar şi virusul gripal sezonier care poate să fie mult redus, impactul lui, dacă se poartă mască”, a mai spus Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.