PNL Sibiu a sesizat, duminică, mai multe nereguli la o secţie de votare din Tălmaciu, iar procesul electoral a fost suspendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cadrul alegerilor locale, mai multe nereguli au fost constate la secţia de votare nr. 213 din Tălmaciu. Astfel, un cetăţean a primit cinci buletine de vot în loc de patru, unul dintre ele fiind, în final, anulat. Alţi trei cetăţeni au primit câte două buletine de vot pentru primar. O persoană a primit cele patru buletine de vot, constatând faptul că unul dintre ele, cel adresat Consiliului Judeţean, era deja ştampilat”, a transmis, duminică, PNL Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a preczat că Biroul Electoral de Circumscripţie a fost înştiinţat, iar procesul electoral a fost suspendat.

”Mai mult, în Tălmăcel s-a sesizat faptul că actualul primar în funcţie, Nicolae Basarabă, aştepta în faţa unei biserici persoanele care ieşeau de la slujbă, încercând să le ducă la secţia de votare. În ambele cazuri, Poliţia şi Jandarmeria au fost sesizate, acestea luând măsurile legale necesare”, a mai transmis PNL Sibiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.