Poliţia belarusă a anunţat luni că a operat 633 de arestări la manifestaţia uriaşă a opoziţiei de duminică împotriva realegerii, la începutul lui august, a preşedintelui Aleksandr Lukaşeno, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În total 633 de persoane au fost reţinute ieri (duminică) din cauză că au încălcat legea privind manifestările în masă”, a anunţat Ministerul belarus de Interne într-un comunicat.

Potrivit ministerului 363 dintre persoanele reţinute se aflau în detenţie provizorie luni, în aşteptarea examinării dosarelor lor de către tribunale.

Este vorba despre cel mai mare numnăr de arestări la o manifestaţie a opoziţiei de la primele proteste care au avut loc în urma alegerilor prezidenţiale de la 9 august, reprimate de către forţele de ordine.

Peste 100.000 de oameni au defilat duminică în centrul Minskului, la apelul opoziţiei - al patrulea weekend la rând al unei mobilizări uriaşe -, în pofida unei desfăşurări impresionante a forţelor de ordine şi armatei în capitală.

Imagini au surprins bărbaţi purtând cagule, în civil şi înarmaţi cu bâte, care circulau în centru şi urmăreau manifestanţi.

Alte acţiuni de protest au avut loc în numeroase oraşe din ţară, la Grodno şi Brest, în vest.

Aleksandr Lukaşenko, în vârtsă de 66 de ani, dintre care pe ultimii 26 i-a petrecut la putere, continuă să excludă orice dialog şi caută susţinerea Moscovei.

Autorităţile, în loc să dea înapoi şi-au multiplicat săptămâna trecută arestările, în urma unei mobilizări a studenţilor.

Reprimarea a fost deosebit de brutală în primele zile de proteste de după alegerile de la 9 august. Cel puţin trei persoane au fost ucise, zeci rănite, iar peste 7.000 de oameni au fost reţinuţi la primele manifestaţii.

Numeroase cazuri de tortură şi de rele tratamente au fost documentate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.