Un număr de 255 de candidaţi au susţinut, joi, ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi literatura maternă. Alţi 62 de candidaţi au absentat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Educaţiei, la ultima probă scrisă din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, proba E).b) – Limba şi literatura maternă, au participat 255 de candidaţi.

Au absentat 62 de candidaţi. Nu au existat cazuri în care temperatura celor prezenţi să depăşească valoarea maximă de 37.3̊ C şi nici situaţii cu elevi aflaţi în izolare sau spitalizaţi/ în carantină.

De asemenea, nu s-au înregistrat candidaţi eliminaţi.

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, de către CentrulNaţional de Politici şi Evaluare în Educaţie.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate în 5 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.