"Aşa ceva nu s-a mai văzut", "Carnagiu", a titrat cotidianul L'Equipe, în ediţia electronică, după ce Bayern Munchen a învins FC Barcelona fără drept de apel, scor 8-2, în sferturile Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bayern a fost impresionantă şi fără milă, a scris cotidianul francez.

Potrivit sursei citate, niciodată o echipă nu a marcat patru goluri în prima oră de joc la un meci direct eliminatoriu din Liga Campionilor. Mai mult, niciodată o echipă nu a marcat opt goluri într-un meci direct eliminatoriu în C1. FC Barcelona nu a mai primit cinci sau mai multe goluri la un meci direct de cupe europene în 50 de ani.

Pentru Marca, eşecul Barcelonei este o umilinţă istorică, în timp ce cotidianul Sport vorbeşte despre cel mai "urât coşmar din istoria echipei catalane",

Şi cotidianul As notează că FC Barcelona a arătat ca o echipă distrusă.

Formaţia Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, vineri seară, la Lisabona, cu scorul de 8-2 (4-1), echipa FC Barcelona, în sferturile competiţiei.

Pentru Bayern Munchen au marcat Muller '4, '31, Perisic '22, Gnabry '28, Kimmich '63, Lewandowski '82 şi Coutinho '85, '89, în timp ce pentru FC Barcelona au punctat Alaba '7 (autogol) şi Suarez '57.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.