Un număr de 60 de pacienţi cu coronavirus din judeţul Buzău au rămas în izolare la domiciliu întrucât în spitalele din acest judeţ nu mai sunt locuri pentru bolnavii cu COVID-19. Atât în Spitalul Judeţean, în secţiile pentru Covid 19, cât şi la Spitalul din Rm.Sărat, toate locurile sunt ocupate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, urmare a ocupării tuturor paturilor din spitalele şi secţiile pentru COVID 19, s-a luat decizia ca 60 de bolnavi cu coronavirus să fie lăsaţi în izolare la domiciliu,.

”Întrucât la acest moment, în judeţul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienţi sunt ocupate, un număr de 60 de pacienţi confirmaţi pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie uşoară, se află în izolare la domiciliu.”, transmite conducerea DSP Buzău.

Reprezentanţii DSP Buzău spun că vor trebui găsite soluţii ca şi aceşti bolnavi să fie evaluaţi de un medic.

Autorităţile din Buzău au trrimis la Bucureşti o solicitare prin care să fie aprobat ca spitalul CFR din municipiu să devină unitate suport pentru tratarea bolnavilor COVID-19, dat fiind că în spitalul judeţean şi în cel din Rm.Sărat, paturile sunt ocupate, însă până acum nu a venit nici un răspuns.

Judeţul Buzău are raportate luni 26 de noi cazuri de COVID-19, cu un total de 1181 de bolnavi de la începutul pandemiei. Dintre aceştia, 654 s-au vindecat iar 34 au decedat

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.