Grupul Chevron a anunţat luni că a convenit preluarea companiei americane Noble Energy, pentru circa 5 miliarde de dolari, sub formă de acţiuni, cea mai mare tranzacţie din sectorul energiei de când criza noului coronavirus a zdrobit cererea de petrol la nivel mondial şi a dus la prăbuşirea preţurilor ţiţeiului la minime record, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chevron a fost văzută ca cea mai disciplinată companie din industria petrolului, din punct de vedere financiar, şi cel mai bine poziţionată pentru a încheia un acord în timpul acestei crize.

Achiziţia măreşte investiţiile Chevron pe segmentul de şist din SUA şi în sectorul gazelor naturale, prin zăcământul major Leviathan din Israel al Noble, care este cel mai mare zăcământ de gaze naturale din estul Mediteranei.

Activele Noble vor extinde prezenţa Chevron pe segmentul exploatărilor de şist din Colorado şi bazinul Permian, cel mai important zăcământ de şist din SUA, unde marjele şi activităţile de forare au fost decimate de prăbuşirea preţurilor petrolului.

Preluarea Noble măreşte rezervele dovedite de hidrocarburi ale Chevron cu 18%. Nobel are rezerve dovedite de 2,05 miliarde de barili de petrol şi gaze, în timp ce Chevron deţine 11,4 miliarde de barili de petrol şi gaze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.