Un pădurar din Tecuci, judeţul Galaţi, a fost atacat de doi bărbaţi pe care i-a prins în flagrant când furau lemne dintr-o pădure. Aceştia l-au lovit pe pădurar cu o bâtă în cap şi i-au furat arma, fiind însă prinşi de poliţişti în scurt timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, incidentul s-a produs, vineri dimineaţă, în pădurea din comuna Brăhăşeşti. Pădurarul, în vârstă de 30 de ani, a surpins doi bărbaţi din comună, unul de 50 de ani, celălalt de 23 de ani, în timp ce furau lemne din pădure, astfel că a încercat să-i oprească şi a tras două focuri de avertisment, în plan vertical. Cei doi hoţi l-au atacat, l-au lovit în cap cu o bâtă şi i-au furat arma. 

Pădurarul a reuşit să-i anunţe pe poliţişti, iar la scurt timp cei doi hoţi au fost prinşi. 

"La domiciliul acestora, într-o anexă a gospodăriei, poliţiştii au găsit şi arma sustrasă. În cauză a fost întocmit dosar penal, cei doi fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor", precizează IPJ Galaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.