Meteorologii au emis, luni, Cod portocaliu de ploi torenţiale, în urma cărora se vor acumula cantităţi de apă însemnate, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabil până marţi dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei. În acelaşi interval, partea de sud a ţării va fi sub avertizare Cod galben, iar de marţi dimineaţă toată ţara se va afla sub Cod galben, până joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu, de luni de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizând instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate.

Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

În acelaşi interval, va fi în vigoare un Cod galben în Dobrogea, Muntenia şi local în Oltenia, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

De marţi, de la ora 10.00 şi până joi, la ora 10.00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara.

"În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte", a transmis ANM.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.