Africa de Sud a înregistrat în ultimele 24 de ore o creştere record a numărului de cazuri de Covid-19, totalul ajungând la 40.792, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile au raportat 3.267 de noi cazuri, acesta reprezentând cel mai mare număr de la începutul epidemiei în ţară. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate şi 56 de decese, bilanţul fiind acum de 848.

Mai mult de jumătate dintre cazuri au fost înregistrate în regiunea Cape.

Africa de Sud este cea mai afectat ţară de pe continent. Pe 27 martie, preşedintele Cyril Ramaphosa a impus măsuri de izolare pentru a încerca stoparea răspândirii noului coronavirus. Recent, el a permis repornirea economiei.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus în Wuhan (China) la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 6,6 milioane de cazuri şi mai mult de 391.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.