Doug Liman va regiza lungmetrajul pe care Tom Cruise plănuieşte să îl filmeze parţial în spaţiu cu ajutorul NASA şi al companiei SpaceX a lui Elon Musk, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liman a mai lucrat cu Tom Cruise pentru „American made” (2017) şi „Edge of Tomorrow” (2014).

El va scrie scenariul şi va fi producător al filmului alături de Cruise.

Nu sunt cunoscute detalii despre producţie şi nici despre acţiunea lungmetrajului.

În prezent, Tom Cruise pregăteşte două noi filme din seria „Mission: Impossible”, a căror producţie este suspendată din cauza crizei sanitare.

La începutul lunii mai, agenţia spaţială americană a transmis că este „încântată" de ideea de a lucra cu starul din „Top Gun" pentru un film la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, a scris pe Twitter directorul NASA, Jim Bridenstine. El a spus că această iniţiativă ar putea „să inspire o nouă generaţie de ingineri şi de cercetători" pentru „proiecte ambiţioase". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.